ROMÂNIA LĂSATĂ DE IZBELIȘTE

ROMÂNIA LĂSATĂ DE IZBELIȘTE

118
0
DISTRIBUIȚI

Criză politică fără precedent în România. Încă o victorie de etapă pentru Liviu Dragnea. Sub deviza ”Să fie bine pentru țară”, susținută de mulți fruntași social-democrați, la ultima ședință a Comitetului Executiv Național al PSD a hotărât să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Mihai Tudose, dându-și jos, pentru a doua oară, numai într-un an, premierul. 59 de lideri au votat pentru retragerea sprijinului politic, în timp ce de partea lui Tudose au fost patru membri, iar alți patru șefi social-democrați s-au abținut.

Mihai Tudose a anunțat imediat că se supune hotărârii și a precizat că nu va asigura interimatul. De-altfel, așa cum a promis, Tudose a venit cu demisia scrisă și a semnat-o imediat după votul membrilor conducerii partidului. ”E nevoie de un alt guvern. Mereu e loc de mai bine. Eu nu rup partidul. CEX m-a numit, CEX a spus că e loc de mai bine. Îmi reproşez că nu am făcut kilometri de autostradă şi spitale. Eu plec cu fruntea sus. Sunt vicepreşedinte şi nu mi s-a spus că voi pierde şi funcţia asta. Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile de acolo. Nu voi asigura intermiatul. M-a dat jos din Trabant astăzi. Acum sunt prieten cu Liviu Dragnea”, a spus Tudose.

Cel care va fi asigura șefia Guvernului va fi vicepremierul Paul Stănescu.

Ședința conducerii PSD a fost foarte tensionată. Potrivit televiziunilor de știri, au fost aruncate vorbe grele de ambele părți.

Claudiu Manda a anunţat, luni seara, că marți, de la orele 11.00 va avea loc o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al PSD pentru a nominaliza noul prim-ministru. ”Avem în continuare majoritate şi sigur vom avea prim-ministru şi guvern”, a susţinut Manda.

După cum se cunoaște, președintele României, Klaus Iohannis, a atenționat la învestitura prim-ministrului Mihai Tudose că în cazul revocării acestuia nu va mai nominaliza o altă persoană de la PSD pentru șefia Executivului.

Așadar, PSD a câștigat lejer alegerile din 2016, dar în numai un an a schimbat doi prim-miniștri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ