Minciunile marii disperari. Degringolda penalilor

Minciunile marii disperari. Degringolda penalilor

39
0
DISTRIBUIȚI

de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor, www.ziare.com

De cand a lovit comunicatul Departamentului de Stat al SUA, mai ales, a explodat o furie a dezinformarilor care de care mai gogonate, menite sa creeze foarte mult zgomot si multa confuzie. Am sa fac un mic inventar al celor care mi se par cele mai importante, fara a avea nicidecum pretentia ca el este un exhaustiv, ca sa vedeti cu ce minciuni se incearca manipularea mintilor.

Asadar: 1.Legile Justitiei a caror modificare se incearca acum ar fi fost initiate si semnate de Monica Macovei. FALS! Legile Justitiei 303, 304 si 317 au fost adoptate in 2004, adica pe ultima suta de metri a negocierilor de aderare a Romaniei la NATO, fiind conditia sine qua non pentru ca ele sa se incheie cu un rezultat favorabil Romaniei.

Ministru al Justitiei era Cristian Diaconescu, care a istorisit pentru Ziare.com punct cu punct cum a decurs acest moment, iar premier era Adrian Nastase.

Legile au fost modificate intr-adevar in mandatul dnei Macovei, mai precis in 2005 (Legea 247/2005), cea mai importanta modificare fiind introducerea ministrului Justitiei in procesul de numire a procurorilor-sefi.

Aceasta modificare din 2005 a legilor adoptate in 2004 a fost realizata prin ASUMAREA RASPUNDERII GUVERNULUI TARICEANU. Deci fara dezbatere parlamentara, prin asumarea raspunderii pe care o face direct si singur premierul pe numele lui Calin Popescu Tariceanu.

Dar daca PSD vrea sa reintre in propria logica din 2004, nu are decat sa elimine ce a modificat Calin Popescu Tariceanu, adica sa-l scoata pe ministru din procedura.

2.Majoritatea magistratilor, reprezentati de UNJR si AMR ar sustine modificarile din proiectele aflate acum in dezbaterea comisiei speciale. FALS!

Mai intai ca nici macar acele asociatii nu sunt de acord cu toate. Daca dna Girbovan de la UNJR pare coada de topor perfecta acceptand pe banda rulanta orice siluire a sistemului judiciar, dna Ciuca de la AMR e mai selectiva si respinge categoric si sectia speciala pentru anchetarea magistratilor si trecerea Inspectiei judiciare sub controlul unei misterioase entitati care ar urma sa fie creata prin lege speciala.

Dar sa vedem totusi cam cati magistrati reprezinta cele doua organizatii altfel extrem de vocale, nimic ce zis. Raspunsul e in declaratiile de interese ale magistratilor. In Romania exista aproximativ 7.000 de magistrati, cei mai multi judecatori.

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, alcatuita numai din judecatori, dupa cum ii spune si numele, are aproximativ 60 de membri. SAIZECI DE MEMBRI. Si din informatiile mele a suferit o importanta hemoragie de cand dna Girbovan a devenit vedeta Antenei 3. Asociatia Magistratilor din Romania, care contine si judecatori si procurori, are in jur de 1000 de membri.

Deci numai a saptea parte din totalul magistratilor se regaseste in cele doua asociatii chemate de Florin Iordache sa fie partase la macel.

Dar mai exista Forumul judecatorilor, care nu a fost invitat desi este intiatorul celui mai mare protest din istoria magistraturii. Daca o organizatie cu 60 de membri este considerata reprezentativa pentru corpul magistratilor, desi reprezinta mai putin decat a suta parte din el, nimeni nu sufla o vorba despre cei 4.000 de magistrati, adica mai bine de jumatate din total, care au semnat memoriul prin care actualele modificari sunt respinse categoric.

Si tot la capitolul reprezentativitate, sa nu uitam ca aceste modificari au primit de doua ori avizul negativ al CSM.

  1. Raspunderea magistratilor nu ar exista in acest moment. FALS! Exista. Si nu vad argument mai tare pentru colportorii acestei manipulari decat cel exprimat de chiar dna judecator Ciuca de la AMR, cum ar veni, adica, cu materialul clientului: ”Asociatia Magistratilor din Romania a spus mereu ca nu fugim de raspundere, nimeni nu cere eliminarea raspunderii din lege, dar ea exista, este civila, este materiala, este disciplinara, este penala. Cum mai dorim mai mult de atat? Am pus data trecuta intrebarea retorica: Au fost vreodata situatii in care textele actuale de lege au impiedicat promovarea unor actiuni in regres? (…) De vreme ce tu ai cadrul legal, este ca la nivel individual: tu poti da in judecata daca cineva iti incalca un drept sau o libertate. Deci avem un cadru de raspundere chiar mai sever decat multe state europene”.
  2. Aceasta nu ar fi pozitia SUA, nu e nicio dovada ca ar fi insusita de administratie si presedintele Trump, ar fi doar pozitia purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat. FALS!

Isi imagineaza cineva cu doi neuroni activi si conectati ca un purtator de cuvant al Ministerului de Externe al SUA isi permite sa dea un comunicat dupa cum ii tuna lui intr-o zi de plictiseala? Si inca un comunicat de o duritate fara precedent? Si daca cumva ii ia Dumnezeu mintile, isi imagineaza cineva ca el mai ramane o secunda dupa aceea in functie?

Poate ca la CJ Teleorman ar merge asa ceva, mai ales daca purtatorul de cuvant cu pricina e dintr-un GIO anume, dar la Washington e imposibil. Absolut imposibil.

  1. Pana la urma nici nu s-ar sti ce anume din aceste legi submineaza justitia, ar fi doar lozinci fara acoperire. FALS!

In primul rand, insusi modul de adoptare. Avem o procedura vadit neconstitutionala, pentru ca o comisie speciala nu poate face raport decat plenului reunit in atributiile caruia, potrivit Regulamentului, nu pot intra asemenea reglementari.

O procedura care nu asigura reprezentarea intregului sistem judiciar si trece peste avizul negativ al CSM, care inainteaza cu o rapiditate demna de o situatie de urgenta extrema pe care nu o justifica decat situatia disperata a lui Liviu Dragnea in al carui proces martorii fac declaratii doboratoare.

Si cum sa admiti ca la modificarea Legilor Justitiei sa participe un deputat, ma refer la Steluta Cataniciu – ALDE, plina de idei de altfel, care este in Parlament prin incalcarea unui hotarari judecatoresti, aceea care a stabilit ca trei ani de zile nu are voie sa ocupe nicio functie publica?

Ca prevederi periculoase va dau cateva exemple: eliminarea din lege a independentei procurorilor, golirea de continut a prerogativei constitutionale a presedintelui de numire a procurorilor si judecatorilor, golirea de continut a prerogativei presedintelui de a numi conducerea ICCJ prin eliminarea dreptului de a refuza propunerea facuta de CSM, punerea Inspectiei Judiciare sub controlul unui CSM paralel inca nedefinit care poate sa fie si integral politc, dreptul procurorului ierarhic superior de a desfiinta practic un dosar al unui procuror de caz, crearea parchetului special pentru magistrati desi nu exista nicio realitate de fapt care sa justifice asa ceva, dreptul unui procuror sau judecator trimis in judecata de a ramane in functie.

In plus, la cum decurg dezbaterile este foarte posibil, chiar probabil ca in ultima clipa, in plen, sa fie introduse amendamente si mai dure, inclusiv mult dorita eliminare a presedintelui din procedura de numire a procurorilor sefi.

Acesta este chipul monstrului si cine isi imagineaza in mod sincer ca in SUA aceste probleme punctuale nu sunt cunoscute la liniuta este de o tulburatoare naivitate. 6. Ar fi incalcata suveranitatea poporului roman. FALS! Poporul roman este suveran, dar ca sa ramana asa profita de garantia de securitate a partenerului strategic american care a pus scut antiracheta pe teritoriul Romaniei, are trupe pe teritoriul Romaniei, are tehnica de varf pe teritoriul Romaniei si ar putea sa piarda vieti omenesti pentru apararea acestui teritoriu.

Ca sa acorde aceste garantii de care poate depinde suveranitatea viitoare a Romaniei, pretinde la randul sau ca Romania sa nu se vulnerabilizeze prin coruptie endemica si subordonarea justitiei fata de mafie. O fi clar si legitim? In plus, daca tot poporul roman sustine suveran masacrarea Legilor Justitiei, cum s-or explica protestele masive?

  1. Comunicatul comun Dragnea – Tariceanu este plin de minciuni sfruntate care au fost deja analizate. Cantitatea aceasta impresionanta de minciuni sfruntate dau, in opinia mea, masura deplina a disperarii unei puteri care incepe sa semene cu o dictatura sud-americana in prag de prabusire. Trăire şi simţire românească la Cahul, Republica Moldova, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

 

Peste 200 de diplomați de pe ambele maluri ale Prutului, autorități locale, cadre didactice care s-au implicat în proiectele Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pe parcursul anului, istorici, academicieni și oameni de afaceri au participat în data de 28 noiembrie 2017, la recepţia care a avut loc la Consulatul General al României la Cahul cu prilejul Zilei Naționale a României.

În acest context, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a contribuit la marcarea evenimentului prin organizarea unui concert susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului din Constanţa.

Corala „Armonia“, una dintre cele mai premiate şi recunoscute pe plan international, a interpretat într-o manieră vibrantă Imnul Naţional al României şi pe cel al Republicii Moldova, cântece patriotice, melodii populare româneşti şi colinde.

În cuvântul de deschidere, domnul Nicolae Brînzea, director general al IEH a felicitat Consulatul General al României la Cahul pentru modul organizării evenimentului dedicat Zilei Naţionale a României şi a precizat că Institutul se află în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi a doamnei ministru Andreea Păstârnac.  Domnia sa a amintit că aceasta este o sărbătoare care reflectă valorile noastre culturale, educaţionale şi spirituale. De asemenea, domnul Nicolae Brînzea a facut referire şi la preotul basarabean Alexei Mateevici, care a scris cunoscuta poezie „Limba noastră” (actualul Imn de stat al Republicii Moldova) în tranşeele Primului Război Mondial.

“Limba noastră reprezintă principalul element identitar pentru toţi românii, indiferent unde se află şi este   mijlocul prin care ne împărtășim unii altora gândurile și sentimentele.” a afirmat domnul Nicolae Brînzea, director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ