CAPITALA ARE DE CHELTUIT 1,1 MILIARDE DE EURO IN 2017/ASTEPTAM ROADELE

CAPITALA ARE DE CHELTUIT 1,1 MILIARDE DE EURO IN 2017/ASTEPTAM ROADELE

180
0
DISTRIBUIȚI

BucurestiPrimarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat in deschiderea sedintei extraordinare a CGMB de miercuri prioritatile proiectului de buget pentru anul 2017. Pentru anul in curs sunt luate in calcul venituri totale de 1,1 miliarde de euro, fiind prevazute sume pentru toate domeniile de interes ale Capitalei: sanatate, educatie, asistenta sociala, infrastructura, RADET, RATB, consolidarea cladirilor cu risc seismic, cultura, parcuri, proiecte pentru tineri etc.

Gabriela Firea: ”Prioritatile bugetului Municipalitatii sunt in acest an asigurarea unor conditii cat mai bune in sistemul de sanatate publica si in unitatile de invatamant, precum si rezolvarea marilor probleme de infrastructura ale Bucurestiului. Pentru sanatate am prevazut suma de 83 de milioane de euro, pentru cele 19 spitale din subordinea Primariei si pentru cabinetele scolare medicale si stomatologice. Vom continua programul de dotare cu aparatura ultramoderna demarat anul trecut, cu o alocare de 15,5 milioane de euro, iar pentru investitii am prevazut 57 de milioane de euro, suma care include si necesarul pentru finalizarea obiectivelor de la spitalele Gomoiu si Foisor in valoare de 24 milioane de euro. De asemenea, s-au inclus in buget sumele necesare pentru intocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi, investitie care se va situa in jurul valorii de 300 milioane de euro. Avantajul unui spital construit de la zero este ca toate circuitele medicale pot fi configurate cu respectarea stricta a normelor legale, ceea ce atrage dupa sine o calitate ridicata a actului medical. Noul spital va cuprinde sectii pentru care in Bucuresti se inregistreaza un deficit de paturi, respectiv oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensiva, recuperare medicala, mari arsi etc. In proiectul de buget pentru 2017 au fost prinse si sumele necesare demararii unui numar de 58 de obiective noi de investitii, respectiv: 16 gradinite, 10 after school, 15 extinderi scoli, Sala Sport in incinta Scolii Centrale, șase cartiere de locuinte sociale si pentru tineri, Spitalul Metropolitan, parc de distractii si agreement, Acvariu public cu Centru de Cercetare, șase camine de batrani și Teatrul Temporar.

Orice proiect nou se realizeaza in etape. Nu puteam aloca toata suma necesara pentru realizarea unui obiectiv de investitii, pentru ca asta ar fi insemnat sa blocam inutil sume importante de bani. Etapele premergatoare oricarui proiect, respectiv studiul de fezabilitate si documentatiile de urbanism, sunt consumatoare de timp mai degraba decat de bani, de aceea sumele prevazute in buget pentru proiectele noi sunt mici. Dupa studiile de fezabilitate urmeaza aprobarea in CGMB a indicatorilor tehnico-economici, apoi demararea procedurilor de achizitie publica (servicii de proiectare, servicii de consultanta tehnica – dirigentie de santier, contract de lucrari etc.). Abia dupa finalizarea procedurilor de achizitie publica, respectiv semnarea contractelor, se creeaza temeiul legal pentru bugetarea obiectivului de investitii cu sumele aferente.

Am alocat 80 de milioane euro pentru proiecte de infrastructura, aici fiind cuprinse atat sumele necesare continuarii sau chiar finalizarii marilor proiecte demarate in anii trecuti, care nu pot fi puse in paranteza doar pentru faptul ca nu au fost initiate de actuala administratie, precum si banii necesari demararii unor noi proiecte.

In ceea ce priveste proiectele de infrastructura rutiera incepute in anii precedenti, s-au alocat sume importante pentru finalizarea acestora, astfel:

– Reabilitare sistem rutier si linie de tramvai – Bd Liviu Rebreanu – 3 mil. euro

– Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai – Bd Aerogarii -1,5 mil. euro

– Modernizare Piata Eroii Revolutiei si Pasaj Pietonal – 1,74 mil. euro

– Strapungere Bd Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 5,3 mil. euro

– Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – Autostrada A1 – 20 mil. euro

– Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai – Sos. Pantelimon – 15 mil. euro

– Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai – Sos. Iancului – 2,6 mil. euro

– Modernizare infrastructura Piata Sudului – 22,3 mil. euro

De asemenea, sunt cuprinse sume pentru proiecte foarte importante, menite sa fluidizeze traficul in Bucuresti, cum ar fi supralargirea Prelungirea Ghencea, faza II a pasajului Ciurel, supralargiri si traversari in zonele Andronache, Petricani, Colentina, Doamna Ghica, Dimitrie Pompei, strada Jandarmeriei si sos. Bucuresti – Magurele.

Am prevazut in buget suma de 11 milioane de euro pentru constructia de parcari, de tip park&ride (Cora Pantelimon) dar si cele cuprinse in PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbana – Centrul Bucurestiului), respectiv parcarile subterane din Piata Constitutiei, Sala Palatului, Piata Lahovari, Uranus – Calea Rahovei.

Nu in ultimul rand, exista aprobati indicatorii economici in valoare totala de 73 milioane de euro pentru proiectul realizarii de piste de biciclete si amenajari conexe, din care anul acesta au fost alocati 2 milioane de euro, proiectul fiind eligibil pentru obtinerea unei finantari nerambursabile din partea UE.

Tot la capitolul investitii, mentionez si alocarea sumei de 6 milioane de euro pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic, suma care va fi suplimentata la rectificare in masura in care va fi necesar. Pentru comparatie, in ultimii trei ani s-au alocat pentru acest gen de lucrari, cumulat, 1,3 milioane de euro.

RATB si RADET

La RATB au fost prevazuti 121 milioane de euro reprezentand subventia pentru diferenta de pret la transportul de calatori si 11 mil. de euro pentru investitii.

La aceste sume se adauga 7 milioane de euro alocati Directiei de Transporturi a Primariei pentru achizitia de mijloace noi de transport in cadrul programului aprobat, in valoare de 492 milioane de euro care cuprinde 400 autobuze, 100 de troleibuze si 100 de tramvaie.

Pentru RADET au fost alocati 125 milioane de euro, din care 106 milioane euro reprezinta subventia pentru energia termica livrata populatiei, iar 19 milioane de euro investitii. Mentionam ca pentru refacerea infrastructurii de transport a agentului termic se fac demersurile necesare pentru accesarea a 180 milioane euro -fonduri europene nerambursabile.

 

Eco-igienizare

Pentru operatiuni de eco-igienizare, am prevazut in buget suma de 7 milioane de euro, care va acoperi atat programul unitar de deratizare si dezinsectie, tratamentele fito-sanitare, precum si anumite obiective de investitii pentru eficientizarea acestei activitati.

Parcuri

Pentru cele 11 parcuri din Bucuresti au fost prevazute in buget 27 milioane de euro, din care va fi asigurata finantarea pentru un numar important de lucrari, precum reparatii capitale pentru malurile lacului Herastrau, reparatia sistemului de irigatii din Parcul Carol, reparatii capitale la podul din Parcul Tineretului și reparatii la locurile de joaca si aparatele de fitness in toate parcurile

Cultura – teatre

Toate cele 15 teatre bucurestene au cresteri de buget fata de executia anului precedent, totalul alocat fiind de 53 de milioane euro, care asigura atat desfasurarea in bune conditii a actului artistic, cat si realizarea unor investitii.

In ce priveste institutile subordonate cu activitate in zona culturala, si acestea inregistreaza cresteri fata de anul precedent.

Pentru ARCUB s-a prevazut in buget suma de 15,5 milioane euro, iar pentru Creart, 12,5 milioane euro. Au fost prevazute pentru finantare majoritatea proiectelor derulate in anii trecuti, dar sunt si noutati menite sa consolideze statutul de capitala culturala al Bucurestiului.

Tineret, Proedus

Pentru programele destinate tinerilor anul acesta se aloca 21,7 milioane de euro, 11,4 milioane euro pentru Proedus si 10,3 milioane euro pentru Centrul de servicii comunitare integrate pentru tineri”. – foto: incont.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ