STIMABILUL DOMN G.

STIMABILUL DOMN G.

258
0
DISTRIBUIȚI

Paul V. DINU

Scriam anul trecut despre Sorin Oprescu, care spunea că există reţele mafiote în zona cimitirelor bucureştene care, de multe ori, ating chiar şi actul de management, făcând trimitere directă la un domn din Ilfov – G. G. – fost șef al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), pe care l-a și chemat la Comisia de Disciplină. Dl. G, om de vază la el în comună, în Balotești, era vizat și de DNA, după cum spunea Oprescu, și a făcut repede pe bolnavul, s-a internat în spital (cu tendinită) și nu a catadicsit să se prezinte, bombănind că Oprescu vrea să îl schimbe cu orice preț și că de-aia face declarații belicoase. Trei zile mai târziu, nea G. îi declara ”război până la capăt” lui Oprescu și îi spunea că îi face dosar penal dacă îl schimbă din funcție.

Păi cum să renunți la un asemenea post, când, ”marele bărbat” G. și clica lui erau acuzați că iau de la bătrâne între 1.500 și 1.800 de lei ca să-și îngroape rudele, iar pe chitanță scria, sec, 150 de lei?! Păi cum să nu se îmbogățească rapid dacă un loc de veci mai central ajungea la 9.000 de euro? Bineînțeles, fără chitanță! Până la urmă, nea G. a plecat si a ajuns… sef la ALDE. Acum, la mai bine de opt ani distanță, deghizat în pijamaua ALDE, e mare consilier județean la Ilfov si apropiat al soților Pandele, care stăpânesc deja Capitala. A revenit tare, deocamdată în poziția de secund al directorului plin de la ACCU. Și nu așa oricum…

Îl atenționam în 2016 pe dl. G să aibă grijă cu pianul pe scări. Nu s-a conformat. Ba mai mult, pare-se că i-a cam dat drumul cu mare viteză la vale.

Zilele trecute, primărița generală se plângea pe la nu știu ce adunare de edili că subordonații au lefuri mai mari decât ăi mari. Cu toate astea, madam G. nu s-a împiedicat (de pian) să îl detașeze pe domnul G.. de la Primăria Mare, direct în coasta directorului de la Cimitire, cu o leafă, după cum spun gurile rele, de 6.500 lei lunar, în condițiile în care seful sau nu știu dacă ridică vreo 3.000. De lei, bineînțeles.

Doamna G. nu putea să nu îl aducă pe dl. G aici pentru că acest aspect face parte din transferul creierelor mari de la Voluntari către București, că doar nu o lucra cu oamenii puși de alții în funcții. Vreți să se sesizeze cineva de unde ”se ia lumină” pentru beculețele de Paști sau pentru căsuțele de târg puse prin Capitală cu prilejul diverselor ”ocazii”?

Și, ca totul să fie până a capăt, dl. G, normal, ochește postul plin pentru că așa ești ”mai băgat în seamă” de lumea de rând când e vorba de băgat în buzunar. Mâna, ce credeați?! Că doar a mai fost ”general” și știe mersul.

Marele om de afaceri dl. G are vreo trei mașini, multe hectare de teren din care, normal, trăiește pe picior mare și nu îl invidiez pentru asta și, tot conform declarației de avere, aproape 1,8 milioane de lei (noi) prin conturi. Asta la verede. Dacă o avea și la saltea, nu e treaba noastră. Ce îți mai trebuie d-le G?

P.S. Tot gurile rele susțin că dl. G vrea să fie din nou cel mai mare și mai tare de la Cimitire pentru a-și șterge niște urme. Eu nu cred asta, dar mai știi?

 

 

 

 

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ