SALARIU DE PESEDIST LA STAT – 24.500 EURO/LUNAR

SALARIU DE PESEDIST LA STAT – 24.500 EURO/LUNAR

263
0
DISTRIBUIȚI

declaratie-de-avere

 Darius Mesca, membru PSD si bun prieten al lui Sebastian Ghita, va conduce Electrica Muntenia cel putin pana pe 30 iunie 2017. Consiliul de Administratie al monopolului regional de distributie a energiei electrice a aprobat, in urma cu doua saptamani, prelungirea mandatului acestuia, scrie Profit.ro.

Mesca se afla in fruntea companiei de 4 ani, din octombrie 2012. In hotararea Consiliului de Administratie se arata ca deciziile CA din 14 octombrie au fost luate „fara intrunire, comunicarea realizandu-se prin corespondenta electronica (corespondenta purtata si voturile exprimate fiind listate si depuse la dosarul sedintei)”.

Potrivit sursei citate, Mesca a avut anul trecut, in baza contractului de mandat semnat cu compania, venituri totale de peste 1,3 milioane lei, respectiv aproape 109.000 lei pe luna (circa 24.500 euro lunar).

Iata veniturile pe care Darius Mesca si le-a trecut in cea mai recenta declaratie de avere:

La alegerile locale din vara acestui an, Darius Mesca a fost reales in functia de membru al Consiliului Judetean Prahova din partea PSD, pe care o ocupa de la scrutinul trecut, din 2012. Anterior, el fusese consilier al presedintelui CJ Mircea Cosma. In perioada 2005-2009, Mesca a fost secretar de stat insarcinat cu sectorul energetic in cadrul Ministerului Economiei.

Directorul general al Electrica Distributie Muntenia Nord este unul dintre apropiatii deputatului si omului de afaceri Sebastian Ghita, sotia lui Mesca cumuland anul trecut venituri salariale totale de 80.664 lei (circa 6.700 lei pe luna) de la 3 firme controlate indirect de Ghita, respectiv Asesoft International, Asesoft Technologies si Sunsmart Integrare IT, potrivit declaratiei de avere a lui Mesca.

Numele lui Mesca apare si in dosarul Hidro Prahova al DNA, in care Ghita este acuzat de sprijinire a unui grup infractional organizat care viza fraudarea unor fonduri europene destinate executarii de lucrari de canalizare la Comarnic. Darius Mesca nu are nici o calitate in acest dosar.

In 2015, pe langa salariul de director general al Electrica Distributie Muntenia Nord, Darius Mesca a mai avut venituri de 106.625 lei ca administrator al companiei de stat Conpet Ploiesti, 15.000 de lei ca membru in CA chiar la Electrica Distributie Muntenia Nord si 9.432 de lei in calitate de consilier judetean PSD la Prahova. De asemenea, a incasat circa 5.000 de lei ca arbitru de volei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ