LOVITURA DURA DATA DE IOHANNIS

LOVITURA DURA DATA DE IOHANNIS

196
0
DISTRIBUIȚI

viza-canadaPreşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri dimineaţă, la Bruxelles, în marja Consiliul European, că România şi Canada au ajuns la un acord privind ridicarea vizelor. Potrivit înţelegerii, românii vor putea intra fără viză în Canada începând cu 1 decembrie 2017. Iniţial, oficialii canadieni ar fi vrut ca liberalizarea vizelor pentru români să se aplice cu anul 2018.

”Am o veste bună. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană privind ridicarea vizelor, un acord rezobnabil pentru ambele părţi. Suntem în situaţia de a ne retarge rezerva faţă de CETA (acordul comercial dintre UE şi Canada – n.r.). România nu mai are nicun fel de obiecţiuni faţă de acordul comercial cu Canada”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, în a doua zi a Consiliului European.

Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

În urmă cu două zile, ţara noastră a anunţat că blochează acordul UE cu Canada chiar din cauza problemei vizelor, iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat atunci că că România va renunţa la ”rezervele” pe care le are faţă de CETA, dacă şi Canada acceptă o înţelegere rezonabilă pe problema vizelor pentru români, menţionând că rezonabil înseamnă eliminarea vizelor în 2017. A fost pentru prima dată când România şi-a folosit dreptul de veto la nivelul UE.

Şi Guvernul României a exprimat un punct de vedere pe această temă, arătând că eliminarea vizelor pentru Canada este o chestiune care ţine de voinţa politică, nu de aspecte tehnice, acestea fiind deja negociate. România şi Bulgaria sunt singurele state din UE pentru care Canada mai solicita vize. Canada a oferit României, ca şi Bulgariei, eliminarea graduală a vizelor pentru cetăţenii lor, începând din 2017 cu oamenii de afaceri şi cei care au mai avut viză de Canada sau de SUA, apoi conform unui calendar negociat, pentru toţi cetăţenii, dar oficialii români au cerut garanţia ca în 2017 toţi românii vor putea călători fără viză în Canada.

Înainte de Consiliul European, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România îşi menţine ferm această poziţie: ”Sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea iberalizării vizelor pentru români şi dacă se ajunge la o înţelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord. Voi susţine de asemenea consolidarea unor instrumente de apărare comerciale eficiente, care vin să asigure o concurenţă loială pe piaţa internă a UE şi protecţie împotriva practicilor neloiale, cum ar fi dumpingul”.

 Întrebat ce înţelege prin ”rezonabil” în negocierile cu partea canadiană, Iohannis a precizat că România aşteaptă liberalizarea vizelor pentru 2017, nu mai târziu: ”Înţelegere rezonabilă înseamnă înţelegere pentru liberalizarea vizelor într-un termen rezonabil şi fără condiţii inacceptabile pentru noi. Sunt chestiuni încă în negociere diplomatică, nu doresc să intru în detalii. Pentru noi este important să fie 2017, nu 2018, 2019 sau altceva. Pentru noi este important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil”, explica atunci preşedintele Iohannis.

Poziţia României a fost confirmată ulterior şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu: ”O soluţie privind eliminarea vizelor pentru Canada este la îndemână în acest moment. Au fost eforturi considerabile de negociere şi vă reamintesc aici cele două întâlniri între cei doi prim-miniştri ai Canadei şi României unde s-au agreat anumiţi paşi pentru eliminarea vizelor şi România consideră în acest moment că un acord pentru eliminarea vizelor nu depinde decât de o decizie politică. La nivel tehnic sunt făcuţi toţi paşii necesari şi până când nu va fi găsit acest acord, România nu îşi poate ridica rezervele cu privire la acordul CETA între Comisia Europeană şi Canada”, a declarat Liviu Iolu.

 Negocierile României cu Canada pe problema vizelor au căpătat contur în acest an, în special în urma vizitei premierului Dacian Cioloş la Ottawa, unde s-a întâlnit cu premierul canadian Justin Trudeau. La începutul lunii octombrie, surse guvernamentale de la Bucureşti au declarat pentru Mediafax că partea canadiană a oferit telefonic aceiaşi termeni pe care i-a oferit şi Bulgariei: eliminarea vizelor de Canada pentru oamenii de afaceri români şi bulgari, pentru cei care au avut viză de Canada sau de SUA, începând cu mai 2017 şi eliminarea totală a vizelor, pentru toţi românii şi bulgarii, în funcţie de un calendar ce ar urma să fie negociat în 2017.

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit în septembrie la New York cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat. În urma vizitei lui Cioloş din iunie, la Ottawa, Guvernul arăta că problema vizelor pentru români este una extrem de importantă, menţionând că în Canada trăieşte o comunitate de aproximativ 200.000 de români.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ