FIREA SE LUPTA CU MAFIA TAXIMETRISTILOR

FIREA SE LUPTA CU MAFIA TAXIMETRISTILOR

229
0
DISTRIBUIȚI

1Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a intalnit, la 21 februarie, la sediul Municipalitatii, cu reprezentantii  Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), ai  Asociatiei pentru Drepturile Taximetristilor Independenti (ADTI), ai Camerei Taximetristilor precum si reprezentantii altor operatori privati din domeniul transportului public pentru a stabili o serie de masuri care sa duca la cresterea calitatii serviciilor de taximetrie in Bucuresti.

Alaturi de aceștia au fost prezenți reprezentantii Directiei Transporturi, ai Directiei  Juridice, ai Directiei de Politie locala si control, dar si conducerea Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei.

Gabriela Firea a dispus actualizarea in regim de urgenta a regulamentului privind organizarea si executarea serviciului public de transport local in regim de taxi de pe raza Capitalei: ”Asa cum am stabilit la intalnirile anterioare, este imperios necesar sa venim cat mai rapid  cu solutii concrete pentru ca transportul in regim de taxi sa se desfasoare la cele mai inalte standarde de calitate si siguranta, in Capitala. Imi doresc ca neincrederea si incertitudinile  care s-au perpetuat pana acum in relatia dintre autoritatea locala si operatorii serviciilor de taxi sa fie istorie! De aceea, solicit directiilor de specialitate din cadrul Primariei Capitalei ca, in cel mult 30 de zile, sa analizeze propunerile venite din partea  operatorilor si sa armonizeze noile prevederi ale regulamentului cu  legislatia de specialitate actuala, astfel incat atat cetatenii care utilizeaza serviciile de taxi, cat si cei care presteaza sa fie multumiti”.

Regulamentul stabileste  conditiile clare in care se desfasoara transportul public de persoane in regim de taxi, de la modalitatile si conditiile  de atribuire a autorizatiilor de taxi, vizarea acestora, inlocuirea autovehiculelor sub aceeasi autorizatie,  pana la activitatea dispeceratelor,  monitorizarea si controlul permanent privind modul in care sunt respectate prevederile legislatiei. Odata definitivat, documentul va intra in dezbatere publica si va fi supus aprobarii Consiliului General. Reamintim ca regulamentul nu a mai fost actualizat din anul 2009.

 

Discutii privind integrarea tarifara in Bucuresti si Ilfov, pentru transportul public

 

In cadrul intalnirii, Firea a anuntat ca echipe mixte formate din reprezentantii Municipalitatii si ai Politiei Rutiere vor demara ample actiuni de verificare si control a modului in care se desfasoara in prezent  activitatea de taximetrie in Bucuresti:

“Chiar daca am convenit ca trebuie sa aducem amendamente actelor normative care reglementeaza serviciul de transport in regim de taxi si vom face acest lucru cat mai curand posibil, legea trebuie respectata! Astfel, politistii locali impreuna cu Politia Rutiera vor face controale, atat la intrarile si iesirile din Capitala, cat si in zonele aglomerate. Sa  nu uitam ca siguranta cetateanului este prioritara pentru toata lumea, iar operatorii care actioneaza la nivelul municipiului Bucuresti trebuie sa inteleaga ca au si drepturi, dar si obligatii, una dintre cele mai importante cerinte fiind respectarea autorizatiei”.

La solictarea operatorilor prezenti la discutii, Firea a dat asigurari ca va face demersuri, conform competentelor, pentru ca legislatia din domeniul taximetriei  sa reglementeze si  noile aplicatii de comanda online existente pe piata din Romania.

Firea  a mai anuntat ca, odata cu aprobarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila  se vor demara discutii privind integrarea tarifara in Bucuresti si Ilfov, pentru transportul public.

Mafia taxiurilor din Ilfov, nestingherită

În Capitală, circulă zilnic peste 15.000 de taxiuri, mult mai mult decât necesar, acestora adăugându-li-se multe din Ilfov. În urmă cu șase ani, sindicatele taximetriştilor din Bucureşti şi cele din Ilfov au ajuns la un accord, doar verbal însă, privind numărul de maşini cu autorizaţie de Ilfov. A existat un protocol, stipulat de Legea 38/2003, dar care n-a fost semnat niciodată, în care se stipula că în Capitală au drept de funcţionare un număr de 1.600 de taxiuri, un număr apropiat de media celor patru licenţe per 1.000 de locuitori. Un accord care n-a fost respectat niciodată, numărul lor real fiind de peste 5.000 după cum susțin cunoscători în domeniu.

Primăriile din Ilfov dau autorizații legale, însă mulți indivizi care practică taximetria în București au licențele clonate și găsesc tot felul de scuze în fața autorităților atunci când sunt verificați

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ