ADS ZICE CA FACE TROTUARE IN PRELUNGIREA GHENCEA

ADS ZICE CA FACE TROTUARE IN PRELUNGIREA GHENCEA

195
0
DISTRIBUIȚI

Bragadiru mizerieAdministrația Străzilor începe în luna aprilie lucrări de construire a trotuarelor pe Șoseaua Prelungirea Ghencea, imediat după remedierea deficiențelor din carosabil și marcarea trecerilor de pietoni. Decizia a fost luată la 24 martie în cadrul întâlnirii de la sediul Primăriei Capitalei la care au luat parte și membri ai Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea.

Directorul Administrației Străzilor, Mirela Ioniță, a anunțat că se fac deja demersuri pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din zonă.

De asemenea, până la supralărgirea șoselei, a fost găsită o soluție provizorie pentru siguranța pietonilor: vor fi construite trotuare (cu o garanție de patru ani), pe o lungime de trei kilometri, până la limita administrativă cu județul Ilfov. Trotuarele vor avea o lățime de 1,5 metri, astfel încât să permită și circulația bicicletelor. Construirea acestora va dura aproximativ o lună și jumătate.

Reamintim că Primaria Capitalei a alocat 5.000.000 de lei pentru obiectivul de investiții Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești. Suma a fost alocată pentru întocmirea unui nou studiu de fezabilitate și a unui Plan Urbanistic Zonal, care să corespundă situației actuale din teren, avâd în vedere că zona s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. De asemenea, acest proiect va fi inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București -Ilfov 2016 – 2030.

În paralel cu proiectul Municipalității, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va realiza un pasaj suprateran peste Centura Capitalei și calea ferată, care include o lucrare de artă cu un giratoriu suspendat care ar trebui să fluidizeze circulația rutieră în zona intersecției dintre ieșirea din Capitală spre Domnești, dinspre Prelungirea Ghencea, și Centura Capitalei, unde, în prezent, se creează frecvent ambuteiaje.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ